luni, 27 iulie 2020

TOALETĂ PUBLICĂ



   Bună prieteni, după o lunga perioadă de repaos m-am gândit că ar fi bine să mai spun și eu despre unele probleme întâlnite în oraș. Astăzi aș vrea să vorbesc puțin despre toaletele publice.

 După cum bine știți sunt o persoană cu dizabilități și mă deplasez prin oraș cu un căruț electric.

 Acum vreo două săptămâni fiind în Grădina publică din orașul în care locuiesc (Focșani), am observat o nouă construcție, care de fapt era o toaletă publică. Primul meu gând a fost de mulțumire pentru cei din primărie sau cei răspunzători de aceasta căci cu câteva zile înainte am scris la o postare a primăriei de pe Facebook referitor la acest aspect (era o postare despre reabilitarea parcului Bălcescu) scriam la comentarii că suntem destul de multe persoane care se deplasează cu căruciorul în oraș și că ar fi bine ca să avem măcar o toaletă două accesibile și pentru cei în situația mea de sănătate. Răspunsul lor a venit imediat și suna ceva de genul vom avea aceste toalete.

 Acum să revin la toaleta nou construită.

 La o privire mai de aproape nu a mai fost așa mulțumit . De ce spun asta, deoarece nu aș putea folosi acea toaletă. Probabil vă veți întreba de ce? Pur și simplu nu pot intra cu căruciorul meu, deci mi-ar trebui o rampă pentru a reuși să intru, în interior aș găsi o altă piedică și anume nu am de ce mă sprijini pentru a reuși să îmi fac transferul pe ..... Pe scurt, am revenit repede cu picioarele pe pământ amintindu-mi că trăiesc în România unde bucuria este foarte înșelătoare.

 Acum vine și întrebarea care ne-o punem toate persoanele cu dizabilități din România, oare când se va schimba ceva în bine la situația noastră? Se vorbește despre UE și alte treburi mult mai importante, însă nu suntem în stare să facem nici unele lucruri banale. Cu ce mă încălzește pe mine acea toaletă? Dimpotrivă este o bătaie de joc la adresa persoanelor cu dizabilități căci atunci când voi avea o 'urgență' va trebui să vin repede acasă. Aaaaaaa, că e făcută pentru cetățenii din oraș e un lucru foarte bun , dar oare eu nu trăiesc tot aici? Nu vreau să spun că e un lucru rău să ai două toalete în Grădina Publică, însă puteți face în așa fel încât orice persoana să le poată folosi. Cu toții avem nevoi fiziologice nu doar unii oameni.

 E atât de greu ca atunci când începi un proiect referitor la orișice lucru să te gândești că faci acel lucru pentru toți oamenii și că unii pot avea unele probleme de sănătate. În privința subiectului de mai sus, ce îți trebuie? 2-3 mâini de mortar sau alt material din care să poți face o rampă și o bară de care să te poți sprijini. E așa o mare investiție materială pentru primăria unui oraș reședință de județ?

 Am mai citit despre unele toalete adaptare din orașul Cluj, sigur mai sunt și alte orașe în astfel de situații însă ar fi bine să existe cât mai multe orașe care să poată  fi accesibile și din acest punct de vedere.

 Am lăsat la urmă pozele de azi.






  Dăcă vă îngrijorează și pe voi absența accesibilizării din orașul Focșani, vă rog să semnați următoarea petiție https://www.petitieonline.com/vrem_un_focsani_fara_bariere