Bună,
Cică de la 1 martie sau mărit indemnizațiile persoanelor cu handicap. Vom primi în aprilie aproximativ 50 lei în plus față de cea actuală.
Toți vom zice că e o bătaie de joc din partea guvernului, la cât de scump e în ziua de azi de trăit. Și pe bună dreptate. Însă vreau să spun o parte puțin mai 'bună' a acestei majorări.
În urmă cu câțiva ani (10 aproximativ), a mai fost o mărire de asta 'astronomică' (cam 10 lei), atunci am fost și eu și toate persoanele cu dizabilități la fel de revoltați ca și acum, se spunea că e o bătaie de joc la adresa persoanelor cu dizabilități sau să-și mărească ei (guvernanții) salariile cu 10 lei. Toate acestea se întâmplau parcă tot în luna martie, sau poate îmi amintesc eu greșit, scuze am uitat.
La câteva zile am văzut pe Facebook într-o postare niște poze cu câteva persoane cu suflet mare care au fost acasă la câteva persoane cu handicap care erau foarte sărace. Au mers pentru a le duce pachete cu alimente și câteva hăinuțe. Acele persoane locuiau undeva la sat undeva prin munți, erau într-adevăr foarte nevoiașe, în plus era plouat afară și erau niște noroaie că abia înaintau mașinile. Îmi amintesc din poze, erau înveliți până-n gât (probabil era frig în casă). Locuiau în niște case foarte modeste. Slabi și speriați.
Am stat și m-am gândit, acelor persoane suma cu care se mărise indemnizațiile de handicap chiar era o mare realizare, ei neavând mare lucru. De ce mă plâng eu? Da, într-adevăr am și eu o dizabilitate, da, îmi e greu și mie atât financiar cât și psihic. Dar sunt multe persoane care o duc mai greu ca mine.
Acum revenind la zilele din 2023, e greu de trăit știu foarte bine asta, dar trebuie să încercăm să trecem peste și atunci când se poate să ne gândim că suntem norocoși față de alte persoane. Pentru mine sau pentru alții nu e așa o mare mărire acești bănuți care sunt anunțați drept mărire, însă sunt unii oameni care într-adevăr au nevoie. Să ne rugăm și pentru cei mai puțin norocoși.