Salut, la începutul anului 2024 Raluca (sora mea) mi-a sugerat să păstrez desenele pe care le făceam, așa că după câteva pe care le făceam iar apoi aruncam foaia, m-am hotărât să-i urmez sfatul. Desenele sunt făcute cu rigla și creionul pe foaie A4, nu sunt desene artistice, căci pe mine de-a lungul timpului m-a atras genul de desen tehnic.
M-am chinuit destul de mult, pentru că având această dizabilitate a mea , e puțin mai dificil, însă atunci când îți place ceva stai mai mult timp, important e să fii mulțumit de ce iese din mâinile tale, iar eu am fost, chiar dacă nu mi-au ieșit la milimetru sau de multe ori am fost nevoit să o iau de la capăt, alteori mă enervam atunci când vedeam că nu-mi iese, însă am continuat.
Menționez că am fost inspirat de desenele văzute pe internet, am mai adăugat și eu de câteva ori câte o line în plus, însă nu mă cred mare inventator.
Chiar dacă pozele acestea nu au fost făcute mai profesional, asta e, scuze, eu țin foile în mape de plastic într-un biblioraft și sunt multe poze unde se observă și desenul de pe cealaltă foaie din mapă.
Voi mai continua, până îmi voi pierde interesul sau poate îmi va fi prea greu ca să mă mișc.
În cursul timpului s-au strâns multe asemenea desene, eu le am pe foi, însă le pun aici pentru a le vedea și în format digital.
Nu aș vrea să apară aceste desene pe internet, așa că dacă ți le trimit te rog să-mi respecți această dorință.
În speranța că îmi va fi apreciat efortul, îți urez vizionare plăcută.